Program de limba franceza

Franceza este limba oficiala in 29 de tari, iar in Uniunea Europeana este a treia cea mai vorbita limba secundara, dupa engleza si germana.

Comunicarea este un element cheie in zilele noastre in orice domeniu doriti sa va dezvoltati. Cunoasterea unei limbi straine constituie un avantaj major pentru avansarea in cariera dumneavoastra indiferent de compania in care lucrati. Daca faceti parte dintr-o echipa a unei companii straine, cu atat mai mult este important pentru dumneavoastra sa cunoasteti, chiar si la nivel de baza, limba tarii din care provine aceasta companie.

Sa nu mai vorbim de satisfactia unui dialog reusit pe care il veti avea atunci cand veti calatori in una din numeroasele tari francofone, sau de lectura unei lucrari literare a unuia din numerosii scriitori francezi de valoare.

Cursurile noastre de limba franceza sunt predate de profesori cu o experienta pedagogica bogata, absolventi ai Facultatilor de Limbi si Literaturi Straine din Romania, dar si cu studii de specialitate absolvite in Franta.

Trainerii nostri va pot oferi un bagaj de cunostinte obtinut nu numai in urma studiilor lor academice, ci si prin experienta directa de lucru in diverse organizatii si companii din economia reala.

Cei cateva sute de cursanti care au descifrat impreuna cu ei tainele limbii franceze ii recomanda!