Manuale de romana pentru cetateni straini

Autori: Dana Cojocaru
Editura: Compania

Manual de limba romana pentru cei care chiar vor s-o invete

O carte „completă“ şi „complexă“, destinată celor ce vor nu doar să-şi facă o idee despre limba română, ci chiar s-o înţeleagă, s-o vorbească, s-o citească şi s-o scrie.

Acestor cursanţi serioşi Dana Cojocaru le oferă 13 capitole cu haz, care sunt tot atâtea etape de cucerire a vocabularului de bază şi a gramaticii.

Apar aici şi ticurile noastre de conversaţie şi bâlbâielile şi acele expresii familiare care fac sarea şi piperul limbii. Dar lipsesc din alte manuale.

Din acesta nu lipsesc nici măcar elementele de cultură şi civilizaţie, presărate ici-colo şi susţinute permanent de dialoguri plauzibile, de texte autentice, scrise sau citate dintr-o limbă vie, naturală, cu precădere familiară.

Toate temele gramaticale sau lexicale sunt însoţite de exerciţii, precum şi de tabele pline cu acele forme… de negăsit ori de câte ori cineva are nevoie de ele.

Toate situaţiile de limbă sunt explicate şi exemplificate, iar toate exemplele sunt traduse, aşa încât vorbitorul de engleză (britanică, americană sau pseudointernaţională) să nu piardă niciodată controlul utilitar al limbii.

Repetiţii şi recapitulări evidente sau subtile, traduceri încrucişate, teme de autogestionare a lexicului fac parte dintr-o panoplie didactică mereu trează.

Autori: Daniela Kohn
Editura: Polirom

Va propunem un manual exclusiv in limba romana, care se adreseaza unui public larg, neselectat in functie de limbile straine pe care le cunoaste.

PULS a fost elaborat pe baza Portofoliului European al Limbilor intocmit de Consiliul Europei, pentru nivelele A1-A2, tinindu-se cont de toate elementele necesare invatarii unei limbi straine: intelegere orala (ascultare), intelegere scrisa (citire), exprimare orala (participare la conversatie, producerea unui discurs oral), exprimare scrisa.

Pachetul cuprinde un manual, un caiet de exercitii si doua CD-uri audio.

Manualul (132 pagini) cuprinde 12 unitati tematice, oferind cursantului un pachet de situatii de comunicare cu aplicabilitate imediata (publice, profesionale, private). Astfel, cursantul nu trebuie sa parcurga intregul manual pentru a putea comunica in limba romana in situatii cotidiene, ci poate folosi cunostintele dobindite dupa fiecare unitate. Ilustratiile completeaza partea discursiva, impreuna cu care compun un vocabular ce constituie un punct de plecare pentru diverse sarcini conversationale plasate in contexte plauzibile.

Sectiunile de Romana utila cuprind cuvinte si expresii relationate cu temele diferitelor unitati. Gramatica este explicata preponderent vizual, fara instructiuni normative excesive.

Pentru rezolvarea problemelor care pot aparea din dificultatea intelegerii discursului unor persoane cu accent diferit, au fost elaborate doua CD-uri audio cu dialoguri inspirate din temele abordate in manual.
Caietul de exercitii (176 pagini) vine in completarea manualului, ajutind la fixarea cunostintelor dobindite.